Un nou proces civil împotriva fostului şef al FMI
Încă un proces civil împotriva fostului şef al Fondului Monetar Internaţional. Şi de această dată cererea a fost depusă de menajera, care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn de agresiune sexuală. În acelaşi timp, avocaţii oficialului francez susţin că femeia urmăreşte doar să facă bani.
Plângerea cameristei din Noua Guinee nu prevede nicio sumă exactă, dar sunt menţionate despăgubiri a căror valoare va fi stabilită pe parcursul procesului. Femeia îl acuză pe Strauss-Kahn de agresiune violentă, precum şi de provocarea unor suferinţe, care au dus la umilirea şi violarea demnităţii sale. Mai mult, camerista de la hotelul new-yorkez cere ca procesul să se desfăşoare la un tribunal dintr-un cartier cunoscut pentru faptul că este în favoarea victimelor.
Răspunsul avocaţilor apărării nu a întârziat să apară. Potrivit BBC, avocaţii fostului şef al Fondului Monetar Internaţional au declarat că acum s-au convins care sunt adevăratele motive ale plângerii depuse de menajera de 32 de ani.
Noua plângere vine după ce tribunalul din Manhattan nu a decis încă dacă va renunţa definitiv la acuzaţiile de agresiune împotriva fostului şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn.