Robert Kubica ar putea reveni în Formula 1 din 2012
Veşti bune din Formula 1! Robert Kubica ar putea reveni în marele circuit începând chiar cu viitorul sezon.
Accidentat grav la începutul anului, în timpul unui raliu în Italia, Kubica face mari progrese,
se poate deplasa acum de unul singur, iar la finalul lunii va şti cu siguranţă dacă va putea lua startul în sezonul 2012 al Formulei 1, motiv pentru care oficialii echipei Renault au întîrziat să-şi anunţe piloţii pentru anul viitor. În actualul sezon Renault este reprezentată de Nick Heidfeld.
Kubica a stat mai bine de două luni în spital după accident, starea sa fiind extrem de gravă. Medicii italieni se temeau că trebuie să-i amputeze mîna polonezului, dar acesta şi-a revenit miraculos. Kubica se reface acum la domiciliul său din Monaco, fiind supravegheat non-stop de mai mulţi medici şi fizioterapeuţi.