Ce soluţii propun istoricii pentru predarea Istoriei în şcoli
Istoricii moldoveni continuă să fie divizaţi în privinţa cursului de Istorie din şcoli. Unii pledează în continuare pentru predarea a două discipline: Istoria românilor şi cea universală, iar alţii optează pentru metoda actuală, bazată pe principiul integrat. Opiniile au fost exprimate la Publika Report.
"Acest principiu clasic de partajare a cunoştinţelor istorice în cadrul a două discipline şcolare: istorie naţională şi istorie universală este cel mai indicat, asta au demonstrat-o practicienii, aşa se asimilează mai bine informaţia cu conotaţie istorică", explică istoricul Ion Varta.
De altă părere este, însă, istoricul Cornel Popovici.
"Revenirea la divizarea cursului de istorie în baza principiului naţional-universal este o revenire la nişte tradiţii, niştre standarde vechi, deoarece astfel de principii, practic, în Europa nu mai sunt prezente în şcoli", punctează acesta.
Cursul de Istorie, bazat pe principiul integrat, se predă în şcolile din Moldova din septembrie 2006, iar Istoria Românilor este disciplină opţională din 2009.