Vladimir Jăpălău a fost exclus din lotul echipei Tornado pentru preliminariile Cupei UEFA
Disciplină maximă la clubul de fotbal în sală Tornado! Staful tehnic a decis să-l pedepsească pe unul din liderii echipei, Vladimir Jăpălău, şi l-a exclus din lot pentru turneul preliminar a Cupei UEFA. Fotbalistul a fost pedepsit pentru că a evoluat pentru echipa Intersport-Aroma cu doar o zi înainte de deplasarea din Bosnia.
Unul din liderii sezonului trecut al campionatului naţional la fotbal în sală, Vladimir Jăpălău, a fost exclus din lotul echipei Tornado pentru turneul preliminar a Cupei UEFA. Staful tehnic a luat această decizie după ce jucătorul a evoluat, fără a cere acordul clubului, în tricoul echipei Intersport-Aroma. Meci disputat în prima etapă din Divizia A, cu doar o zi înainte de deplasarea în Bosnia.
Fotbalistul spune că s-a conformat cu decizia, însă regretă mult ceea ce s-a întâmplat.
În sezonul trecut, Vladimir Jăpălău a jucat atât pentru Tornado, cât şi pentru Intersport-Aroma, însă atunci a făcut-o cu acordul conducerii echipei Tornado.