Filat nostalgic după studenția de la Iași: La cămin am stat cinci în cameră și nu erau condiții mai bune
Aflat într-o vizită la căminele Universităţii de Stat din Moldova, premierul Vlad Filat a promis că, în câţiva ani, studenţii vor putea locui şi la mansardă. Potrivit prim-ministrului, mansardele vor permite cazarea a încă 80 de studenţi în fiecare cămin. Filat a mai spus că va fi asigurată termoizolarea căminelor, schimbarea geamurilor şi a ţevilor.
Plimbarea prin camerele de cămin, i-a trezit clipe de nostalgie premierului, care şi-a amintit de anii de studenţie.
”Când eram student la Iași, stăteam cinci într-o cameră din cămin și nu erau condiții mai bune. Am făcut reparație...”, a povestit șeful Executivului.
Vlad Filat a intrat şi în sala de sport. Acolo nu a ratat ocazia să arunce de mai multe ori mingea la coş, dar nu i-a reuşit de fiecare dată din prima lovitură.
Premierul nu a fost zgârcit la vorbe, a discutat pe îndelete cu doi studenţi veniţi tocmai din India să-şi continue studiile în Moldova.
După încheierea inspecţiei premierul a venit cu promisiuni.
”Urmează să alocăm resurse atât de la bugetul de stat, să atragem în cadrul parteneriatelor public private investori privaţi şi surse din partea partenerilor de dezvoltare. Şi acest lucru urmează să fie realizat în cadrul unui plan de acţiuni, care sper să fie prezentat curând”, a spus șeful Execcutivului.
Vlad Filat a mai spus că în căminele din ţară vor fi construite mansarde. În Republica Moldova sunt 275 de cămine studenţeşti, unde sunt cazaţi aproximativ 46 de mii de tineri.