Paşii de defilare şi sunetul blindatelor au răsunat şi în această noapte în centrul Capitalei
Paşii de defilare şi sunetul blindatelor au răsunat şi în această noapte, în centrul Capitalei, unde a avut loc încă o repetiţie pentru parada din 27 august. Militarii au fost urmăriţi de sute de curioşi, care spun că au rămas de-a dreptul impresionaţi.
Militarii au exersat preţ de aproape două ore. În final, eforturile lor au fost apreciate de ministrul de Interne, Alexei Roibu şi cel al Apărării, Vitalie Marinuţa.
"Practic, sunt gata. Sunt unele nuanţe mici: cum sunt aranjate beretele, cum sunt aranjate caschetele, unele nuanţe de cum se duce mâna, dar sunt convins că până pe 27 vom soluţiona. Cred că acum este un opt ferm", a menționat ministrul Apărării.
Unii militari au contestat nota ministrului și au spus că merită un 10 ferm.
De la repetiţie nu au lipsit nici blindatele, spre bucuria trecătorilor care au rămas de-a dreptul impresionaţi. Repetiţia militarilor a atras sute de curioşi, chiar şi din afară ţării.
Antrenamentele militarilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor continua şi în următoarele zile.