50 de blocuri de locuit şi mai multe case private au rămas fără apă la robinet
Embed:
Peste 50 de blocuri şi mai multe case private din sectorul Râşcani al Capitalei au rămas fără apă la robinet din cauza unei defecţiuni la reţeaua de aprovizionare cu apă.
Astfel, cei care locuiesc în perimetrul străzilor Socoleni, Mirceşti, Calea Orheiului, Olga Vrabie şi Gherman Pântea, dar şi o parte din locuitorii satelor Grătieşti şi Hulboaca au rămas fără apă.
Angajaţii "Apă Canal" lucrează pentru a înlătura defecţiunea. Responsabili din cadrul Companiei spun că oamenii vor avea din nou apă cel târziu până la miezul nopţii.