Arena Sport este noua deţinătoare a Cupei Moldovei la fotbal pe plajă
Formaţia Arena Sport este noua deţinătoare a Cupei Moldovei la fotbal pe plajă! În finala disputată la Vadul lui Vodă, echipa din Grătieşti a învins cu 5-4 fosta deţinătoare a Cupei, Lexmax Chişinău.
Eroul meciului a fost jucătorul învingătoarei, Dumitru Butuc, care a marcat trei goluri pentru Arena Sport, celelalte două goluri fiind marcate de Ilie Lîs şi Andrei Ursu. Pentru Lexmax au marcat Ruslan Negară, Denis Coicev, Valeriu Băieşu şi Ruslan Miron.
"Am avut probleme destule cu adversarii, dar a fost un meci interesant. Mulţumim şi la suproteri că au venit şi au susţinut echipa", a declarat Dumitru Butuc, jucător Arena Sport.
"Am câştigat un meci frumos şi le mulţumesc adversarilor noştri, care sunt nişte fotbalişti experimentaţi, cu care an de an avem confruntări frumoase", a spus Marin Pancea, antrenor la Arena Sport.
"Adversarii noştri sunt bravo că au învins. Faptul că am pierdut nu a afectat onoarea echipei noastre şi nici a adversarei noastre", a menţionat Alexandru Sorochin, antrenor Lexmax.
Pe locul trei în Cupa Moldovei s-a clasat formaţia Grital-Com din Grătieşti, care a învins în finala mică echipa din Străşeni cu 7-4.