449 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate sâmbătă în Moldova
sursa foto: publika.md
canal tv
Un singur deces de COVID-19 a fost înregistrat sâmbătă, totuşi Ministerul Sănătăţii a anunţat și alte 15 decese din zilele şi lunile anterioare. Bilanţul total al morţilor de la declanşarea pandemiei şi până în prezent a ajuns la 9208.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 449 de îmbolnăviri după efectuarea a 4258 de teste. Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 366162.
Printre cazurile noi sunt 7 cadre medicale şi 4 de import. În spitalele din ţară sunt internate 1030 de persoane, dintre care 134 sunt în stare extrem de gravă, iar 22 de bolnavi sunt intubați.
De la începutul pandemiei, numărul de persoane vindecat de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 350 192.