7 cele mai neobişnuite drapele din lume FOTO
În lume exista 194 de state. Fiecare îşi are istoria, tradiţiile şi obiceiurile specifice. Un aspect important, după care se diferenţiază ţările, sunt drapelele. În urma fiecărui drapel se află o legenda mai mult sau mai puţin adevărată. Vă prezentăm în continuare un top al celor mai originale steaguri.
Cel mai monocrom steag din lume
Steagul Libiei este unicul care este format dintr-o singură culoare şi nu are niciun detaliu, simbol sau inscripţie. Verdele simbolizează islamul şi „revoluţia verde” a lui Gaddafi. După recentele întâmplări, s-ar putea schimba până şi drapelul, cu un tricolor roşu-negru-verde, folosit de opoziţia consiliului naţional de tranziţie.
Cel mai încurcat steag
Drapelul Nepalului este unicul care nu este un pătrat sau dreptunghi. Acesta constă din 2 triunghiuri, unul peste altul. Este roşu cu margini albastre şi are simbolurile lunii pe triunghiul superior şi al soarelui pe cel inferior.
Cel mai pătrat
Steagul Elveţiei este un pătrat roşu cu o cruce albă în centru.
Încă o ţară cu steag pătrat este Vaticanul. El constă din culorile galben şi alb, iar stema ţării, ce constă din două chei peste tiara papală, îşi are locul pe culoarea albă.
Cel mai vechi
Cel mai vechi drapel este considerat cel al Danemarcii. Îşi are originea în secolul XIV. El a suferit schimbări în anul 1397 când regina daneză Margaret I a adăugat trei coroane în colţul stâng datorită Uniunii dintre Danemarca, Elveţia şi Norvegia. Acesta revenit, însă, la forma iniţială în 1523.
Cel mai războinic
Cel mai agresiv drapel este cel al Mozambicului. Este format din culorile verde-negru-galben, iar culoarea neagră este conturată cu alb. Un triunghi roşu se suprapune pe aceste culori, şi pe triunghi stă o stea galbenă, o carte, un kalaşnikov şi o sapă, simboluri ale speranţei, educaţiei, muncii şi apărării.
Cel mai practic
Drapelul celor din Filipine este unicul care îşi poate schimba culorile. De obicei este albastru şi roşu, pe care se suprapune un triunghi alb pe, iar pe acesta sunt desenate trei stele şi un soare cu opt raze. În timp de război, însă, culoarea roşie şi culoarea albastră îsi schimbă locurile.
Cel mai colorat
Steagul Africii de Sud este cel mai colorat steag care nu are vreun simbol sau desen. Constă din şase culori. Încă unul care merită menţionat la capitolul aceste este steagul Republicii Seychelles. Acesta din urmă însă are doar cinci culori.