Cercetătorii implicaţi în proiectul acceleratorului de particule vor să afle sunetul lui Dumnezeu
Dacă vă întrebaţi care ar fi sunetul lui Dumnezeu, ei bine, suntem pe cale să aflăm. Savanţii implicaţi în proiectul acceleratorului de particule din Elveţia încearcă să izoleze bosonul Higgs, aşa numita "particulă a lui Dumnezeu." Deocamdată ei au aflat cum sună corpusculii care trec prin accelerator.
Un grup de fizicieni, muzicieni şi artişti din Londra au transpuns în sunete datele obţinute prin înregistrarea ciocnirilor dintre particule în interiorul acceleratorului. Savanţii speră că vor putea izola mai uşor corpusculul dacă vor afla cum sună acesta. Particula de dimensiuni mai mici decât ale unui atom este considerată esenţială, pentru că fizicienii spun că ar oferi mai multe explicaţii asupra naturii tuturor lucrurilor. Practic, ar afla ce a stat la naşterea materiei şi a lumii.
O echipă de savanţi din toată lumea participă la experimentele făcute la Cern, în Elveţia. Aici a fost creat un tunel circular de 27 de kilometri. În interiorul acestuia, nişte particule numite protoni sunt aduse la viteze foarte mari, iar fizicienii studiază efectele ciocnirilor dintre aceşti corpusculi. Experimentul costă peste 7 miliarde de euro.