FIFA a suspendat patru sportive din Coreea de Nord
FIFA a anunţat verdictul în cazul celor cinci fotbaliste ale naţionalei Coreei de Nord, depistate pozitiv cu o substanţă interzisă în timpul Mondialului din Germania. Patru dintre ele vor fi suspendate 18 luni, iar ultima 14 luni.
Federaţia Internaţională de Fotbal a anunţat decizia în cazul celor cinci fotbaliste din Coreea de Nord, care au fost depistate pozitiv în urma unui control antidoping efectuat în timpul Campionatului Mondial de fotbal feminin din Germania.
"Pok Sim-jong, Myong Hui-hong, Un Byol-ho şi Un Hyang-ri au fost suspendate 18 luni, iar Jong Sun-song pentru 14 luni", se arată într-un comunicat al FIFA.
Iniţial FIFA a depistat doar două jucătoare nord-coreene, Song Jong Sun şi Jong Pok Sim, care s-ar fi dopat în timpul acestei competitii. Ca urmare a decis să le supună controalelor antidoping şi pe celelalte componente ale lotului Coreei de Nord, descoperind încă trei fotbaliste dopate.
Toate au fost depistate pozitiv cu un steroid anabolizant conţinut, conform medicului lor, "într-un remediu chinezesc" pe bază de mosc.
Medicul a fost suspendat şase ani de federaţia nord-coreeană şi amendat cu 400 mii de dolari. Iar Coreea de Nord a fost pedepsită cel mai dur, ţara nu va putea participa la următoarea ediţie a Cupei Mondiale, nici la preliminarii.
Acesta nu a fost singurul caz de dopaj la Cupa Mondială din acest an. FIFA a suspendat două jucătoare din Guineea Ecuatorială, dar şi portarul naţionalei feminine din Columbia, care a primit o pedeapsă de 2 ani.