Naţionala de tineret a Moldovei a început pregătirile pentru preliminariile Campionatului European din 2013
Să nu piardă cu Portugalia şi să învingă Albania! Acestea sunt obiectivele principale ale selecţionatei de tineret a Moldovei înainte de preliminariilor Campionatului European din 2013. Partidă care va începe pentru tinerii tricolori pe unu septembrie la Tiraspol, în partida cu lusitanii.
Naţionala de tineret a Moldovei a început pregătirile pentru primele meciuri din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2013: cu Portugalia pe teren propriu şi cel cu Albania din deplasare. Antrenorul Sergiu Chirilov are la dispoziţie 20 de jucători. Jucătorii Gheorghiev şi Cheptine se vor pregăti cu naţionala de seniori. Ei ar putea juca pentru naţionala de tineret, doar dacă Gabi Balint va renunţa la ei.
"Eu aş dori să nu pierdem cu Portugalia, ar fi un rezultat foarte bun şi, desigur, să muncim pentru a învinge Albania în deplasare" speră Sergiu Chirilov, selecţioner Moldova U21.
"Sigur că va fi un meci greu, pentru că Portugalia nu demult a jucat finala Campionatului Mondial Under 20 cu Brazilia şi au jucători care joacă în cluburi puternice. Rezultatul pozitiv va fi o egalitate sau o victorie acesta este principalul scop al nostru", a declarat Radu Gânsari, atacant Moldova U-21.
"Acum trebuie să ne gândim doar la victorie, cu toate că jucăm cu Portugalia. Foarte mult contează şi motivaţia fiecărui jucător, sperăm să avem un start foarte bun", a spus Gheorghe Andronic, mijlocaş U-21.
Meciul dintre selecţionatele de tineret a Moldovei şi Portugaliei se va juca pe unu septembrie la Tiraspol cu începre de la ora 19. Pe şase septembrie tinerii tricolori vor întâlni Albania la Korce. În play-off-ul preliminariilor se vor califica echipele care vor ocupa locul întâi, dar şi cele mai bune patru naţionale care se vor clasa pe locul doi. Din grupa Moldovei mai fac parte naţionalele Rusiei, Poloniei.
- Moldova U-21 va juca ultimul amical înainte de preliminarii, pe 10 august, cu Georgia
- Naţionala de tineret a Moldovei a remizat cu Georgia, scor 2-2
- Moldova a pierdut primul meci din cadrul Preliminariilor CE-2013 cu Portugalia, scor 0-2
- Bilanţul întâlnirilor dintre naţionalele Moldovei şi Ungariei: O victorie, trei remize şi patru înfrângeri