Informaţii secrete despre cazuri de spionaj din China au ajuns pe internet
Informaţii secrete despre cazuri de spionaj din China au ajuns pe Internet. Subiectele sensibile au fost dezvăluite de un general chinez. În înregistrarea video, oficialul se plânge de faptul că mai mulţi membri ai Partidului Comunist vând secrete ţărilor străine.
Acesta îl menţionează pe ambasadorul chinez la Seul, care a oferit informaţii Coreei de Sud. El a fost prins de autorităţi, dar a fost acuzat de crime economice, deoarece informaţiile erau prea incomode, pentru a fi făcute publice.
Generalul chinez vorbeşte şi despre alţi înalţi funcţionari, printre care fostul şef al Programului Nuclear Chinez şi un oficial al Fondului de Asigurări Sociale. China nu a comentat incidentul, considerat jenant pentru o ţară căreia nu-i place să vorbească despre cazuri de spionaj.