The Guardian: Grecia vrea să vândă sau să concesioneze nişte insule
În curând s-ar putea să vizităm insulele greceşti ale Chinei sau Rusiei. Cel puţin, aşa susţine cotidianul britanic The Guardian care scrie că statul elen vrea să îşi vândă sau să concesioneze insulele pentru a-şi plăti datoria externă.
Cotidianul britanic scrie că o parte din Mykonos, una dintre destinaţiile turistice cele mai frecventate se află pe lista insulelor scoase la mezat. În sprijinul acestei informaţii, The Guardian citează o sursă apropiată unor negocieri în derulare.
O treime din această insulă este deţinută de Guvernul elen, care caută un investitor dornic să construiască aici un complex turistic de lux. Şi Rhodosul este vizat în planul guvernului de la Atena.
Cei mai interesați de această ofertă par chinezii şi ruşii. Printre aceștia, potrivit The Guardian, s-ar număra și Roman Abramovici, miliardarul rus care deţine clubul de fotbal Chelsea. Un purtător de cuvât al acestuia a negat însă informaţia.
Doar 227 de insule greceşti dintre cele 6 mii sunt populate. Decizia de a vinde sau a concesiona unele dintre acestea are la bază incapacitatea statului elen de a dezvolta o infrastructură de bază sau de a asigura securitatea majorităţii insulelor.
Guvernul de la Atena speră că vânzarea sau concesionarea insulelor va genera locuri de muncă şi venituri la bugetul de stat.