Amicalul România - Argentina se va juca pe Naţional Arena în 2012
Federaţia Română de Fotbal nu va mai cere penalităţi Argentinei după ce naţionala "pumelor" a refuzat să mai vină la Bucureşti pe 10 august. Asta pentru că Messi şi compania vor veni în cele din urmă la Bucureşti.
Argentina şi-a concediat antrenorul şi a anunţat că anulează amicalul cu România imediat după participarea dezastruoasă la Copa America. Iar FRF a rămas dusă de nas după ce a plătit jumătate din 1,4 milioane de euro pentru amicalul de lux şi a vândut 40 de mii de bilete.
În cele din urmă s-a convenit că România va plăti o sumă mai mică decât cea stabilită iniţial, va renunţa la solicitarea de daune, iar meciul se va juca în 2012. Victor Piţurcă urmează să primească trei date în care Argentina se poate deplasa la Bucureşti, din care selecţionerul va alege când anume va avea loc amicalul pe Naţional Arena.