Meteorologii anunţă că vremea ploioasă continuă până la sfârşitul lunii iunie
Cotele apelor din râul Prut sunt încă în creştere, iar Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că precipitaţiile vor înceta abia de săptămâna viitoare. Chiar dacă va ploua pe întreg teritoriul Moldovei, zonele care sunt supuse riscului de inundaţii sunt Centrul şi Nordul ţării.
Meteorologii anunţă că, în a doua jumătate a săptămânii viitoare, ploile vor conteni, iar temperatura aerului va creşte puţin. În acelaşi timp, hidrologii avertizează că până pe 12 iulie, nivelul Prutului va continua să crească la Costeşti, Ungheni şi Cantemir cu 3 metri, faţă de nivelul actual. Este posibilă ieşirea apei din matcă şi inundarea terenurilor agricole din Lunca Prutului.
Şi în ţara vecină, România, meteorologii şi hidrologii au extins avertizarea de pericol de ploi torenţiale, vânt puternic, creşteri de debit şi pericol de inundaţii. Zonele ce pot fi inundate în România sunt estul, nordul şi centrul ţării.