47 de companii au aderat la Moldova IT Park. Ce beneficii vor avea rezidenţii
Noi oportunităţi pentru domeniul tehnologiilor informaţionale. 47 de companii au aderat deja la primul parc IT virtual. Rezidenţii vor avea parte de mai multe beneficii, printre care şi unele facilităţi fiscale.
Printre investitori se numără şi Luk Vocks, care conduce o firmă IT cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro. Acesta a intrat pe piaţa moldovenească acum zece ani.
"Va fi redusă presiunea birocratică, iar rezultatele vor fi simţite. Cu siguranţă, vor fi majorate şi salariile specialiştilor, iar acest lucru va motiva oamenii să rămână în Moldova", a spus reprezentantul unei companii IT străine, Luk Vocks.
De aceeaşi părere este şi Roman Ştirbu, reprezentantul unei companii autohtone, care este pe piaţă de 15 ani.
"Cu noul cadru legal, noi ne gândim să nu ne extindem ca oficii în alte ţări, dar să deschidem mai multe locuri de muncă în Moldova, pentru ca să creştem cadre aici", a spus reprezentantul unei companii IT, Roman Ştirbu.
Orice companie IT, indiferent dacă este străină sau din ţara noastră, poate deveni rezident al parcului. Firmele beneficiază de mai multe facilităţi. De exemplu, salariații rezidenților se vor bucura de toate tipurile de prestații sociale de stat din bugetul asigurărilor.
În schimb, companiile trebuie să achite o anumită cotizaţie, în funcţie de profitul obţinut.
"Una dintre facilităţile acordate de stat constă în aplicarea unui impozit unic în mărime de şapte procente pe venitul din vânzări", a spus administratorul Moldova IT Park, Sergiu Voitovschii.
Potrivit Ministerului Economiei, iniţiativa va face piaţa IT mai atractivă atât pentru investitorii locali, cât şi pentru cei străini.
"Noi venim cu simplificarea procedurii de raportare, ceea ce este foarte bine şi uşor pentru ei. Cei care lucrează în domeniul IT le este greu să meargă undeva, să completeze rapoarte, şi noi le-am uşurat munca. Ei completează un singur formular şi au raportat", a declarat ministrul Economiei, Ghiril Gaburici.
Moldova IT Park este fondat pe un termen de 10 ani. Potrivit statisticilor, în ţara noastră sunt aproximativ 400 de companii care activează în acest domeniu.