47 de oi au fost SFÂŞIATE DE LUPI într-o stână din raionul Floreşti
47 de oi au fost sfâşiate de lupi într-o stână din satul Coşerniţa, raionul Floreşti.
Descoperirea groaznică a fost făcută de cioban în această dimineaţă care a alertat imediat proprietarul stânii şi poliţiştii. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, spune că nu a auzit nimic pe parcursul nopții.
"Am fost înştiinţat de la orele 5:30 dimineaţa de către persoana care se afla la stână, că l-au atacat lupii. După semnele, pe care le-au lăsat, sunt trei lupi. Am avut 120 de capete, dintre care 47 au fost sfâşiate. Şapte le-au scos intestinele complect, iar restul au fost asfixiate", a spus proprietarul stânii, Tudor Dogotari,
PUBLIKA.MD aminteşte că, un caz similar a avut loc în ajunul noului an în satul Țambula din municipiul Bălți. Mai mulţi localnici s-au plâns că vulpile le atacă animalele. Sătenii au menţionat că roşcatele ocolesc capcanele și ajung în cotețe.