Peste 4.700 de ferme din Germania sunt închise provizoriu, din cauza riscului de contaminare cu dioxină. Măsura vizează în special crescătoriile de porci, iar mai multe ferme şi-au stopat activitatea.
În Saxonia Inferioară au fost livrate, în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut, peste 3.000 de tone de grăsimi alimentare contaminate cu dioxină. Tot joi, Ministerul Regional al Agriculturii din landul Holstein a anunţat că analizele de laborator au confirmat contaminarea cu dioxină a grăsimilor alimentare produse de o fermă din regiune.