Lupu ferm pe poziţie: Nu-şi retrage acuzaţia precum că Smirnov își face PR cu ajutorul lui Filat
Preşedintele interimar, Marian Lupu, evită să spună dacă îşi va retrage sau nu afirmaţiile potrivit cărora, întâlnirea dintre Vlad Filat şi Igor Smirnov din Germania ar fi fost o acţiune de PR pentru liderul de la Tirapol. Potrivit premierului, declaraţia lui Marian Lupu ar fi o ofensă la adresa celor care au făcut posibilă întâlnirea celor doi.
"Dacă va fi nevoie de comentarii sau declaraţii, la declaraţii va reacţiona, în cazul necesar, sau partidul, sau preşedinţia. Eu m-am dezangajat din această manieră, foarte proastă, din punctul meu de vedere, când tot discursul politic al conducerii de vârf a ţării s-a transformat într-un schimb de comentarii", a punctat Marian Lupu.
Sâmbătă, premierul Vlad Filat i-a cerut public preşedintelui interimar să-şi retragă afirmaţiile că întâlnirea cu Smirnov l-ar avantaja pe liderul separatist de la Tiraspol în aşa-numitele alegeri prezidenţiale.
Asta după ce vineri, Marian Lupu a declarat că Igor Smirnov este un personaj politic, căruia toți i-au întors spatele şi că acesta "niciodată nu s-a asociat cu dorința deblocării conflictului transnistrean".
Pe 8-9 septembrie, premierul a fost invitatul OSCE în Germania, care a organizat o conferinţă în scopul întăririi măsurilor de încredere dintre Chişinău şi Tiraspol. În timpul discuţiilor a avut loc un schimb de opinii referitor la perspectivele reluării activităţii în formatul "5+2".
Părţile au convenit asupra continuării lucrului în vederea deblocării totale a transportului feroviar de mărfuri şi pasageri pe segmentul transnistrean de cale ferată, dar și soluţionarea complexă a problemelor din domeniul comunicaţiilor, inclusiv cele ce ţin de telefonia fixă, mobilă şi de serviciile de poştă.
Politică
- Tkaciuk despre întâlnirea lui Filat cu Smirnov: Ei se înţeleg, beau coniac pe stadioane, fac schimb de amabilităţi, de complimente
- Ce crede Nantoi despre întâlnirea lui Filat cu Smirnov şi de ce Transnistria nu are nicio perspectivă pentru Rusia
- Filat: Victor Osipov e consilierul lui Plahotniuc. Nu comentez