Ploile torenţiale fac ravagii în lume: Peste 300 de morţi în Pakistan. Provincii măturate de ape în Cambodgia
În Pakistan, peste 300 de oameni, printre care şi copii, şi-au pierdut viaţa, în urma inundaţiilor provocate de ploile puternice. Potrivit CNN, peste 5 milioane de oameni au avut de suferit de pe urma puhoaielor, iar 80 la sută din culturile agricole au fost distruse. Aproape 2 milioane de case au fost avariate.
ONU a trimis deja în zonă provizii pentru sinistraţi, iar Iranul şi China au promis ajutoare în valoare de 100 şi respectiv 5 milioane de dolari.
Ploile torenţiale nu au ocolit nici Cambodgia. Mai multe provincii situate la graniţa cu Thailanda, au fost măturate de ape. Şuvoaiele au distrus drumuri, poduri şi zeci de hectare de teren agricol. Birourile guvernamentale, şcolile şi magazinele au fost închise, după ce autorităţile au emis avertismente de inundaţii.