Seceta reduce producţia de lapte la Bălţi
Din cauza secetei din luna august, producţia de lapte a scăzut cu 40 la sută faţă de iulie. Crescătorii de vite şi cei care prelucrează laptele spun că lucrează în pierdere.
Fermierii din satul Fundurii Vechi, Glodeni, spun că vacile dau mai puţin lapte, deoarece păşunile s-au uscat. Din această cauză, veniturile lor au scăzut de două ori. Spre exemplu, dacă înainte o vacă dădea 10 litri de lapte pe zi, pentru care stăpânul lua 35 de lei, acum câştigă mai puţin de 20 de lei.
"În luna iunie am strâns circa 800 de litri, acum avem 300 - 350 de litri. Nu-i lapte", menţionează Tamara Chetrari, şefa unui punct de colectare a laptelui.
În consecinţă, suportă pierderi nu doar ţăranii. Fabricile de lactate au mai puţină materie primă şi, respectiv, mai puţină producţie. Prin urmare, şi veniturile sunt mai mici.
"Se produc produse lactate, însă nu se produc în aşa cantităţi cum am vrea noi. Noi ne dorim să exportăm în alte ţări, foste republici CSI, însă posibilităţile sunt legate direct de materia primă", explică Petru Balaban, şef de Secţie la Combinatul de produse lactate din Bălţi.
Chiar şi în aceste condiţii, comercianţii promit că produsele lactate nu se vor scumpi.