Moldova U19 - Belarus U19, scor 1:1
Selecţionata de juniori a Moldovei sub 19 ani a încheiat la egalitate cel de-al doilea meci disputat la Vadul lui Vodă, în compania naţionalei similare din Belarus, scor 1-1. Deşi partida a fost una amicală, jucătorii s-au luat la bătaie, iar antrenorii s-au certat pe marginea terenului. Naţionala noastră a egalat scorul în prelungirile partidei.
Belaruşii au deschis scorul pe finalul primei reprize, prin Evgheni Nikitin, iar micii tricolori au reuşit egalarea abia în prelungirile partidei, prin atacantul Igor Dima.
"Toate conflictele au fost din cauza arbitrului. Acest om, împreună cu toată brigada, nu poate arbitra un meci. Eu am crezut că la noi în Belarus, arbitrii nu pot arbitra, dar văd că şi aici mai sunt de aceştia", a declarat Alexei Vergheenco, antrenor Belarus.
"Aceasta e părerea lui, mai bine să o lase pentru el sau să le spună aceasta jurnaliştilor. Pentru mine nu există meciuri amicale, pentru mine toate meciurile sunt decisive", a spus în replică Serghei Cleşcenco, antrenor Moldova.
Primul meci dintre Moldova şi Belarus s-a disputat pe 13 septembrie, la Ternovca, şi s-a încheiat cu victoria elevilor lui Serghei Cleşcenco, scor 3-2. Partidele amicale cu Belarus au avut drept scop pregătirea pentru Preliminariile Campionatului European din 2012.