48 de milioane de lei din Buget, pentru cotizaţii la organizaţiile internaţionale
Bugetul de Stat al Republicii Moldova este secătuit, anual, de zeci de milioane de lei pentru cotizaţiile de membru al organizaţiilor internaţionale şi regionale din care face parte.
În ultimii trei ani, din banii publici s-au cheltuit aproximativ 150 de milioane de lei în acest sens.
Legea bugetului de stat pentru anul 2011 prevede 48 de milioane de lei pentru achitarea acestor plăţi. O sumă ceva mai mică a fost alocată în anul 2010 - 46 de milioane 700 de mii de lei. O parte importantă dintre aceşti bani a fost destinată stingerii datoriilor acumulate anterior.
În 2009 suma a constituit aproape 50 de milioane de lei. Cotele de membru care au fost plătite către ONU, programelor, fondurilor şi agenţiilor sale specializate sunt pe departe cele mai mari din suma totală achitată, anual, de stat şi constituie aproximativ o treime din valoarea integrală a acestor plăţi.
Republica Moldova este membru al peste 60 de organizaţii internaţionale, printre care Consiliul Europei, Organizaţia Mondială a Comerţului şi OSCE.