Cel mai scump hotel din lume şi-a deschis porţile în Singapore
Cel mai scump hotel din lume şi-a deschis porţile. Marina Bay Sands Hotel se află în Singapore, iar punctul de atracţie maximă este cea mai mare piscină în aer liber, aflată la etajul 55.
Hotelul a costat aproape 6 miliarde de dolari, adică mai mult decât celebrul Emirates Palace Hotel din Abu Dhabi considerat până acum cel mai scump. Principala atracţie a hotelului este piscina lată de 200 de metri, de dimensiunile a trei bazine olimpice, numită "Infinity Pool." Apa din bazin se scurge spre marginea exterioară unde este colectată şi pompată înapoi în piscină.
Cei care au ocazia să şi testeze piscina, se simt ca şi cum ar înota deasupra golfului, undeva între pământ şi cer. Iubitorii de lux vor trebui să plătească între 520 şi aproape o mie de dolari pe noapte. Şi cum hotelul are 2.500 de camere, va fi loc pentru orice doritor. Potrivit publicaţiei Luxury Launches, peste 10 mii de angajaţi vor deservi clienţii care vor trece pragul hotelului sau casinoului care se află în incinta lui.