S-a născut în avion în timpul zborului pe ruta Manila-San Francisco
Un bebeluş absolut sănătos s-a născut în timpul zborului pe ruta Manila-San Francisco, iar naşterea a durat 15 minute. Femeia, care mai avea încă opt zile până la naştere, nici nu bănuia că fiul său va vedea lumina vieţii prin hubloul avionului.
Când a urcat în avionul spre San Francisco, Aida se simţea excelent, motiv pentru care i s-a permis să zboare. Dar la 10 ore de la decolare, femeia a adus pe lume un băieţel.
"M-au lăsat să zbor. Mă simţeam foarte bine. Nu am simţit nimic. Nu am avut complicaţii. Mă simt foarte bine şi acum", a spus Aida Alamillo, mama.
Femeia mai are acasă alţi trei copii. Despre această naştere spune că a fost cea mai uşoară. Referindu-se la cele petrecute, reprezentanţii companiei care operează cursa Manila-San Francisco au declarat că este un lucru rar întâlnit.
"Timp de 20 de ani, cât lucrez aici, s-au născut doar câţiva copii în timpul zborului. Este vorba despre un zbor peste ocean, un zbor foarte lung, când nu ai de ales. Din fericire, totul a mers bine", a declaratMike Mccarron, purtătorul de cuvânt al companiei SFO.
După aterizarea aeronavei, mama împreună cu nou-născutul au fost transportaţi la spital.
- Zi de naştere în troleibuz: Un tânăr din Capitală şi-a sărbătorit majoratul în transportul public
- Show aviatic la 67 de ani de la formarea Aviaţiei Civile a Moldovei. Vlad Filat în rol de copilot
- O mămică din China a dat naştere unui bebeluş gigant de 7,4 kilograme
- GESTUL ŞOCANT făcut de femeia care a născut la bordul avionului de pe cursa Moscova-Chișinău