Aproape 1.000 de hectare de salcâmi se usucă în sudul Moldovei, din cauza secetei
Aproape o mie de hectare de salcâmi se usucă în sudul Moldovei, din cauza secetei. Aceştia urmează să fie tăiaţi în următorii 3-4 ani. Ce se va întâmpla, însă, după aceasta, nu se ştie. Directorul "Moldsilva" vrea să planteze aici puieţi de salcâm, şeful Direcţiei silvice din Iargara, raionul Leova, vrea să regenereze hectarele de pădure, premierul însă, propune să fie sădiţi... stejari!
Cele aproape o mie de hectare de salcâmi din sudul Moldovei au fost sădite acum 45 de ani. Cum aceşti copaci trăiesc până la 35 de ani, autorităţile se gândesc ce să facă mai departe. Directorul "Moldsilva" vrea să planteze alţi puieţi de salcâmi.
"Având în vedere că intenţionăm să diversificăm şi speciile care sunt acolo prin plantări, pentru fiecare hectar se va folosi 1.000-1.200 de lei", a comunicat Ion Lupu, vicedirector general "MoldSilva".
În funcţie de metoda aleasă, cheltuielile ar putea fi de zece ori mai mari.
"Avem mia asta de hectare care este nevoie de exploatat şi regenerat. Şi în cazul în care nu se regenerează, cheltuielile sunt mult mai mari, atunci intervenim cu lucrări de replantare şi substituirea speciei de bază, care sunt aproape de 10 mii de lei la hectar", a explicat Ion Jugănaru, şeful direcţiei silvice "Iargara".
Mai în glumă, mai în serios, la ultima şedinţă de Guvern, premierul i-a îndemnat pe silvicultori să planteze stejari în locul salcâmilor bătrâni.
Agenţia de stat "Moldsilva" gestionează aproape 336 de mii de hectare de pădure. Alte 3.000 de hectare sunt păduri private.