Noi scumpiri din 2012: Vor creşte unele accize şi taxe, potrivit proiectului Legii Bugetului de Stat
În 2012 vor creşte o serie de accize şi taxe pentru bunuri şi servicii. Potrivit proiectului Bugetului de Stat, publicat de Ministerul Finanţelor, în anul viitor ne aşteaptă scumpirea carburanţilor, băuturilor alcoolice, ţigărilor şi maşinilor. De asemenea, va creşte şi impozitul pentru locuinţe.
Printre scumpirile pregătite de autorităţi pentru anul viitor se numără majorarea TVA la zahăr de la 8 la sută, până la 20 de procente. De asemenea, autorităţile vor să majoreze accizul la ţigări, de la 10 lei până la 40 de lei pentru o mie de bucăţi, plus majorarea componentei pentru valoarea de pe raft, de la 18 procente până la 27 la sută.
Accizul la benzină şi motorină va fi de 6,5 la sută, cât inflaţia prognozată de Ministerul Economiei. Se vor scumpi şi maşinile. Astfel, pentru un automobil cu o capacitate a motorului de până la 2000 de centimetri cubi, accizul va fi de un euro pe cm cub. Asta în cazul maşinilor pe benzină. În cazul celor pe motorină, accizul va creşte de la 1,13 euro, până la 1,75 de euro pe cm/cub, la o cilindree de până la 2000 de centimetri cubi.
Iar taxa de drum va creşte cu 150 de lei, în cazul unei maşini cu o capacitate de până la 2000 de centimetri cubi - până la 400 de lei. Din 2012, Ministerul Finanţelor vrea să majoreze şi impozitul pe bunurile imobiliare. Se vor scumpi şi băuturile alcoolice.
- Vlad Filat către vinificatori: Din 2012 fără accize la vinuri şi sucurile din struguri
- Zahăr şi ţigări mai scumpe din 2012
- Accizele la carburanţi, la maşini şi taxa pentru drum s-ar putea majora începând cu 2012
- Iniţiativa Guvernului de a majora impozitele va fi discutată astăzi în cadrul unor dezbateri publice
- În şedinţa de astăzi a Guvernului vor fi examinate propunerile de modificare a impozitelor la accize şi taxe pentru 2012