Igor Dodon va fi naş: Duminică îl va cununa pe fiul fostului ministru al Apărării
Embed:
Deputatul comunist Igor Dodon va fi naş de două ori în această toamnă. Duminică, Dodon îl va cununa pe fiul fostului ministru al Apărării, Victor Gaiciuc, iar duminica viitoare va fi naş pentru alţi tineri însurăţei.
"Deja am trei fini şi cred că în acestă toamnă mă voi îmbogăţi încă cu doi. În mare măsură cei care mă invită să fiu nănaş nu mă invită pentru sursele financiare sau suport financiar, cred că mai mult este vorba de un sfat", spune deputatul.
Pe lângă cele două perechi, fostul candidat pentru funcţia de primar al Chişinăului este naş al altor trei cupluri. Igor Dodon spune că nu există o limită pentru numărul finilor, atâta timp cât tinerii sunt persoane agreabile.