"Ziua Naţională a Vinului" riscă să dispară
"Ziua Naţională a Vinului" riscă să dispară. Vinificatorii, agenţiile de turism, dar şi autorităţile îşi doresc o schimbare de concept. Şi asta pentru că pe parcursul ultimilor trei ani, numărul turiştilor care ne vizitează în această perioadă a scăzut de aproape trei ori.
Pentru a atrage turişti, dar şi potenţiali investitori, planul de organizare a sărbătorii "Ziua Naţională a Vinului" ar trebui să fie făcut public cel puţin cu jumătate de an înainte. O spun reprezentanţii agenţiilor de turism.
"Riscul este că acum, după cum se desfăşoară ultimile festivaluri, ne aşteptăm ca să dispară ca o atracţie turistică atât pentru companiile turistice care lucrează cu acest festival cât şi pentru turiştii internaţionali", a menţionat Sevastian Botnari, preşedinte Asociaţia Naţională de Turism.
Organizatorii speră că la eveniment vor fi peste 40 de participanţi, la fel ca şi anul trecut. Unii dintre vinificatori, însă, au o altă părere.
"În primul rând trebuia să fie pregătită sărbătoarea altfel, nu aşa în două, trei clipe şi să-i pună pe vinificatori la cheltuieli. Aşa nu se face, numai dacă se face la nivel de stat. Nu particip pentru că nu este pregătirea necesară", a subliniat Nelly Sonic, vinificator.
Şi autorităţile sunt de acord că sărbătoarea "Ziua Naţională a Vinului" trebuie regândită. Ministerul Agriculturii spune că va face acest lucru, însă de anul viitor.
"Situaţia este încă totuşi dificilă, de aceea vom începe negocierile pentru anul viitor şi vom schimba conceptul, în anul 2012", a spus Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii.
Anul acesta, Ziua Naţională a Vinului va fi sărbătorită la Moldexpo, după ce iniţial aceasta urma să aibă loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Statul va cheltui 300 de mii de lei, iar vinificatorii vor contribui cu aproximativ 10 mii de lei fiecare, pentru cheltuieli de chirie şi organizare. Datele statistice arată că anul trecut, de Ziua vinului, ţara noastră a fost vizitată de 15 mii de turişti. Numărul lor este de 3 ori mai mic, decât în ultimii trei ani.