Astăzi pe râul Prut şi Nistru nivelul apei se menţine ridicat şi depăşeşte indicatorii normali
Potrivit ultimelor informaţii ale Serviciului Situaţiilor Excepţionale, astăzi pe râul Prut şi Nistru se atestă menţinerea nivelului ridicat al apei.
Astfel, din cauza ploilor torenţiale din ultimele zile, pe râul Prut, în raioanele Briceni, Edineţ, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hînceşti, Leova şi Cahul nivelul apei depăşeste limitele normale.
Şi pe râul Nistru nivelul apei este în creştere, în special în raioanele Soroca, Floreşti, Rezina, Criuleni, Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan Vodă.
În lacul de acumulare Costeşti-Stânca, nivelul actual al apei în cursul superior este de aproximativ 95 de metri, cu 23 de centimetri mai mult.
La barajul Dubăsari apa a crescut cu 11 centimetri, şi a ajuns acum la aproximativ 16 metri. Şi în oraşul Vadul lui Vodă nivelul apei a crescut considerabil. La această oră, acesta a ajuns la aproximativ 15 metri, în creştere cu 20 de centimetri faţă de zilele precedente.
Pentru a reduce riscul inundaţiilor, efectivul Serviciului Situaţiilor Excepţionale au efectuat lucrări de întărire a digurilor de protecţie în localităţile Grozeşti şi Bărăboieni din raionul Nisporeni şi Boşcana, raionul Criuleni.