Peste 50 de directori şi manageri ai companiilor de succes vor partipa la Forumul Managerilor de Resurse Umane
Peste 50 de directori şi manageri de resurse umane din diferite companii din Republica Moldova şi de peste hotare vor participa la cea de-a IV-a ediţie a Forumului Managerilor de Resurse Umane, care se va desfăşura pe 7 octombrie curent, la Chişinău.
Deschiderea oficială va avea loc la orele 09.00, la Leogrand Convention Center. Evenimentul este organizat de compania de training şi consultanţă AXA Management Consulting, cu sprijinul Centrului Internaţional de Limbi Moderne(ILTC), BC ProCredit Bank S.A. şi BC Moldova Agroindbank S.A.
În cadrul forumului vor fi abordate idei inovative, concepte şi tendinţe din domeniul managementului HR din perspectiva unor prezentatori de marcă internaţională şi locală. La eveniment vor fi prezenţi experţi din ţară şi de peste hotare.
Pe parcursul ediţiilor, Forumul a devenit o platformă de dialog între specialiştii în resurse umane din companiile de succes, care le permite să-şi expună opiniile şi să promoveze un schimb constructiv de idei şi experienţe. De asemenea, participanţii pot afla soluţii concrete aplicabile în domeniul resurselor umane împărtăşite de către consultanţi locali şi străini invitaţi la eveniment.
- Ghimpu la Forumul Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor: Tiraspolul sustrage Moldova din drumul său european
- "Moldova ocolită de investitori din cauza lipsei de infrastructură şi a justiţiei independente"
- Fondul Monetar Internaţional nu are resurse suficiente pentru a ajuta ţările vulnerabile
- CSM va decide pe 4 octombrie dacă îi va ridica sau nu imunitatea judecătorului de la Curtea de Apel Bender