Veteranii din Puhoi îşi cer drepturile. Au blocat drumul din localitate pentru că nu li se permite să circule pe gratis
(UPDATE: 10.10 ) Viceministrul Transporturilor Boris Ghersim regretă acţiunea veteranilor. "Îmi pare rău de atitudinea acestui grup de veterani. Noi suntem deja în negocieri nu numai cu veteranii de razboi, dar şi cu celelalte categorii. Nu a anulat nimeni facilităţile. Transportatorii nu doresc să-i transporte gratis din cauza legitimaţiilor false. Luni ne vom întâlni cu prim-vicepremierul Mihai Moldovanu şi vom hitărî. Ei trebuie să ne prezinte lista categoriilor pentru înlesniri, iar legitimaţiile trebuie să fie nominale", a explicat Gherasim.
Câteva zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au blocat circulaţia transportului la ieşirea din satul Puhoi, Ialoveni. Aceştia opresc toate autobuzele şi microbuzele care se deplasează spre Chişinău.
Veteranii sunt nemulţumiţi că li se cere să achite biletul de călătorie şi nu pot circula gratis aşa cum au făcut-o până acum, în baza legitimaţiei de veteran. "De pe data de 15 septembrie la casa auto s-au anulat biletele zero, cu care circulam pe gratis, noi veteranii. Astfel conducătorii autobuzelor au anulat drepturile veteranilor de război. Ei refuză să transporte veteranii gratis. Am ales să blocăm drumul pentru că altă ieşire din situaţie nu avem", a spus unul dintre veterani.
"Azi ne-a ajuns cuţitul la os. De când există legea pentru veteranii de război, se încalcă. Conflictul acesta poate să se prelungească foarte mult. Nu avem susţinere din partea guvernanţilor, din partea Ministerului Transporturilor", a menţionat un alt veteran al războiului de pe Nistru.
De altă parte, locuitorii satului Puhoi sunt nemulţumiţi că nu pot să ajungă la serviciu din cauza că a fost blocat drumul din localitate. "La ora opt trebuia să fiu la serviciu. Ei vor să-şi rezolve problemele lor, se gândesc numai la ei să meargă gratis, dar noi întârziem la serviciu. Trebuie să-şi rezolve problemele la Ministerul Transportului astfel încât să nu sufere lumea din cauza lor", a spus o tânără.
Veteranii spun că preţul unui bilet din Puihoi până la Chişinău costă 12 lei, bani de care nu dispun pentru că indemnizaţia lunară pentru veteranii de război este de 36 de lei.
- Internet în autobuz. Asta au ajuns să facă şoferii de pe linia Chişinău - Cluj-Napoca pentru a atrage pasagerii
- ATENŢIE! Modificări în reţeaua transportului public
- Un autobuz cu pasageri a luat foc în Capitală VIDEO
- Mii de oameni au protestat în faţa Parlamentului de la Kiev, cerând să nu le fie luate ajutoarele de la stat