Astăzi vor fi prezentate rezultatele unui nou sondaj IMAS
Astăzi vom afla care este percepţia oamenilor în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, dar şi scorul electoral al partidelor politice, în eventualitatea unui scrutin anticipat. Este vorba despre prezentarea unui nou sondaj realizat de IMAS. Ultima cercetare de acest fel a fost realizată în perioada 6-27 martie, iar rezultatele au fost făcute publice pe 5 aprilie.
Potrivit sondajului din luna aprilie, întâietatea aparţinea PLDM-ului, pentru care ar fi votat 28,6 la sută din respondenţi, iar pentru PCRM - 26,7 la sută dintre cei chestionaţi. PDM ar fi obţinut atunci 12,5 la sută dintre voturi, iar PL doar 6 la sută.
De cea mai mare încredere se bucura în acea perioadă Vlad Filat, care a acumulat 64 la sută dintre voturi. Acesta era urmat de Marian Lupu cu 53%. Primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a situat pe locul trei şi a acumulat cu un procent mai mult decât Vladimir Voronin, care a obţinut 41 la sută.
De asemenea, în sondajul IMAS, prezentat pe 5 aprilie, participanţii au fost întrebaţi despre următorul preşedinte al ţării. Astfel, pentru Vlad Filat s-au pronunţat 21 la sută dintre cei chestionaţi. Acesta era urmat de Marian Lupu, cu 19 la sută. Pe locul trei s-a situat Vladimir Voronin, urmat de liderul PL, Mihai Ghimpu.
Sondajul a fost realizat de IMAS Moldova, la comanda IDIS-Viitorul, în perioada 6-27 martie, pe un eşantion de peste 1500 de persoane.