Moldovenii vor să-şi aleagă singuri preşedintele VEZI CINE ESTE FAVORITUL
Poporul ar trebui să aleagă preşedintele ţării. De această părere sunt aproape trei pătrimi dintre moldoveni, potrivit datelor celui mai recent sondaj IMAS. Datele studiului mai arată că în topul preferinţelor electoratului la şefia ţării este liberal-democratul Vlad Filat.
Pentru alegerea directă a preşedintelui ţării optează 74 la sută dintre moldoveni, potrivit sondajului. Nouă la sută dintre aceştia vor ca preşedintele să fie ales de Parlament, aşa cum cere actuala Constituţie, însă cu un număr mai mic de voturi, de 51. Opt la sută dintre persoanele chestionate pledează pentru menţinerea actualei proceduri de alegere.
Sondajul IMAS mai arată că cea mai potrivită candidatură la şefia ţării ar fi preşedintele PLDM, Vlad Filat. Pentru el ar vota 21 la sută din cetăţenii cu drept de vot. Cu 13 la sută pentru funcţia de preşedinte al ţării este creditat Marian Lupu. Pe locul trei este comunistul Vladimir Voronin cu 6 la sută, urmat de colega sa de partid Zinaida Greceanîi, cu 4 la sută. Liberalul Mihai Ghimpu ar obţine 3 la sută, iar pentru comunistul Igor Dodon ar vota 2 la sută dintre persoanele chestionate.
Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 3-18 septembrie, pe un eşantion de 1.103 persoane, iar marja de eroare este de plus minus trei la sută.
Social