Calderon îl acuză pe Jose Mourinho că îşi bate joc de Real Madrid
Fostul preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, îl acuză pe Mourinho că îşi bate joc de Real împreună cu impresarul său Jorge Mendes, şi că actualul preşedinte, Florentino Perez, este doar o marionetă.
Ramon Calderon a pornit un nou scandal la echipa regală. Potrivit acestuia, Jose Mourinho împreună cu impresarul lui Jorge Mendes, a adus la echipă numai jucători pe care Mendes îi reprezintă pentru un comision. Fostul preşedinte ale Realului a mai spus ca urmaşul său, Florentino Perez, este o "marionetă" a celor doi portughezi.
"Cred că adevăratul patron e Jorge Medes, reprezentantul a 6-7 jucători de la Real, club care îl are preşedinte chiar pe antrenor, Jose Mourinho. În acest moment, Florentino Perez este o marionetă. Spun aceasta pentru că e un om căruia îi place prestigiul în lumea afacerilor. Are un mic imperiu. Sunt surprins să văd că e o păpuşă manevrată de doi portughezi. Nu înţeleg cum se întâmplă aceasta",a declarat Calderon.
Ramon Calderon a fost preşedintele clubului Real Madrid în perioada 2006 - 2009.