Interceptarea convorbirilor telefonice de către ofiţerii de investigaţie va fi luată sub control strict
Interceptarea convorbirilor telefonice de către ofiţerii de investigaţie va fi luată sub un control mai strict. Asta prevede proiectul de lege cu privire la activitatea specială de investigaţie, aprobat astăzi de Guvern. În noua lege este stipulat clar cine va autoriza interceptările telefonice.
Anterior, legislaţia în vigoare nu reglementa clar în ce condiţii pot fi interceptate convorbirile telefonice şi cine autorizează aceste acţiuni. De aceea, deseori, organele de anchetă comit abuzuri, iar statul este condamnat de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
"Pentru multe din acţiunile pe care le realizau organele de drept care aveau dreptul să desfăşoare acest gen de activitate nu era necesară nici autorizarea procurorului. Deseori, aceste activităţi, aşa-numitele dosare operative, erau deschise, dar nu se duce nicio evidenţă, nu există nicio statistică din partea altor autorităţi care ar putea să controleze aceste dosare operative”, a declarat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Premierul spune că deseori, interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice este efectuată, de către anumite grupuri de interese.
"La ora actuală avem o reglementare foarte proastă. Deci, foarte puţin vorbim despre ceea ce se întâmplă, de alftel, nu doar în Republica Moldova, dar să vorbim despre ce se întâmplă în ţara noastră, vis-a-vis de ceea ce ţine de interceptările ilegale. Şi nu de către instituţii, da de către cercuri de interese", a menţionat prim-ministrul Vlad Filat.
Documentul prevede că cercetarea domiciliului sau, după caz, supravegherea domiciliului cu mijloace tehnice şi interceptarea convorbirilor vor fi autorizate exclusiv de către judecător. La rândul său, procurorul va avea dreptul să autorizeze colectarea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii, precum şi identificarea abonatului. De asemenea, cu acordul său se va face urmărirea vizuală, controlul transmiterii banilor şi a valorilor materiale estorcate.
Reprezentanţii Ministerului de Interne spun că noile prevederi vor face mai dificilă activitatea de investigaţie. Totuşi, acestea vor permite racordarea legislaţiei naţionale la normele internaţionale. Noua lege urmează să fie votată de Parlament şi va intra în vigoare timp de şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
- Procuratura Generală: Convorbirile lui Ghimpu şi Chirtoacă au fost interceptate ilegal
- Presa din Cehia a obţinut, prin lege, dreptul de a publica informaţii din interceptările telefonice
- David Cameron implicat în scandalul interceptărilor telefonice
- Interceptarea convorbirilor telefonice va fi posibilă doar în cadrul unui dosar penal