Dodon dă cărţile pe faţă AFLĂ CÂND VA PLECA DIN PCRM
Igor Dodon nu exclude posibilitatea de a părăsi PCRM înainte de eventualele alegeri parlamentare anticipate. Declaraţia a fost făcută de Igor Dodon la sfârşitul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău. Replica liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, nu s-a lăsat mult aşteptată. El a spus că nu va plânge după Dodon, dacă va pleca din partid.
Întrebat de jurnalişti dacă va părăsi PCRM, aşa cum scrie presa de mai multe luni, Igor Dodon a declarat că va participa la alegeri în cadrul unei echipe consolidate, fără să precizeze, însă, despre ce partid este vorba. Rugat să spună dacă se referă la Partidul Comuniştilor sau la un alt proiect politic, Igor Dodon a lăsat să se înţeleagă că şi această idee are dreptul la viaţă.
Vladimir Voronin a declarat, astăzi, că plecarea lui Dodon din PCRM este un zvon lansat de jurnalişti. Totodată, el a amintit soarta altor persoane care au părăsit formaţiunea, iar ulterior au dispărut de pe arena politică.
"Noi toţi suntem oameni conştienţi şi trebuie să fim responsabili de paşii pe care-i facem. Cu ce s-a ales Stepaniuc după plecarea din PCRM? Unde e Ţurcanu, Tarlev? Nicio problemă dacă Dodon va dori să plece. Nu vom plânge sau boci. Partidul va fi mult mai puternic şi consolidat”, a subliniat preşedintele PCRM.
Potrivit ultimului sondaj de opinie prezentat de IMAS, în premieră, Igor Dodon l-a devansat pe Vladimir Voronin la capitolul încredere.
- "Dodon rămâne în PCRM. El vrea să-l convingă pe Voronin că e cel mai bun pentru a prelua rolul de lider al partidului"
- Voronin despre "unde va ajunge Dodon dacă va pleca din PCRM şi unde a ajuns Filat după ce a plecat din PD" VIDEO
- Ghimpu aduce acuzaţii dure comuniştilor: Împuşcau oamenii în propria casă, violau femeile. Au luat secera şi ciocanul pline de sânge