Ghimpu: Dialogul între AIE şi PCRM înseamnă găsirea soluţiei pentru alegerea preşedintelui
Singura cale de depăşire a crizei politice este adoptarea unei noi Constituţii, altfel, democraţia va fi compromisă. Iar Partidul Comuniştilor nu va vota niciodată pentru alegerea preşedintelui. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, într-un interviu pentru Europa Liberă.
"Dacă noi vom fi hotărâţi, decişi în privinţa asta, atunci discutăm proiectul Constituţiei cu societatea civilă, cu toţi. Nu e o mare problemă, e actuala Constituţie, ajustată şi completată. Dar dacă nu vrem, atunci altă soluţie nu este'', a declarat Mihai Ghimpu.
Întrebat de ce liberal-democraţii nu sunt de accord cu proiectul PL referitor la adoptarea unei noi Constituţii, Ghimpu a răspuns: ''Interesul. Interesul, poate din cauza că nu le aparţine lor ideea. La noi, la moldoveni aşa e - dacă nu e ideea mea, înseamnă că nu o susţin''.
De asemenea, preşedintele PL a menţionat că Partidul Comuniştilor intenţionează să discute separat cu fiecare partid pentru că vrea să schimbe raportul de forţe în Parlament.
''Dialogul între Alianţă şi PCRM înseamnă găsirea soluţiei pentru alegerea preşedintelui, aşa noi am propus. Ei vor discuţii între partidele parlamentare. Asta schimbă subiectul, asta înseamnă de fapt schimbarea majorităţii parlamentare. Or, noi trebuie să înţelegem că dacă noi distrugem majoritatea parlamentară, gata, nu mai funcţionează instituţiile statului. Interesul lor este să distrugă Alianţa şi să aibă alegeri anticipate'', a declarat Mihai Ghimpu.
Totodată, Ghimpu nu acceptă să înceapă negocierile de la zero, aşa cum a propus Voronin.
''A reveni la varianta zero înseamnă distrugerea Alianţei. Abia am început să punem pe picioare acest stat. Noi avem nevoie de stabilitate politică, de reforme, dar nu de alegeri peste alegeri'', a adăugat liberalul.
Vladimir Voronin, a declarat că PCRM este gata să negocieze cu AIE doar dacă se revine la varianta zero, adică, demisia conducerii Parlamentului şi demisia Guvernului. Totodată, comuniştii au cerut stabilirea datei alegerii preşedintelui, crearea unei Comisii care să iniţieze procedura de alegere a preşedintelui, precum şi demiterea imediată a procurorului general, a directorului SIS, a ministrului Apărării, dar şi a ministrului de Interne.
- AIE: Vom iniția un dialog cu PCRM
- PCRM REFUZĂ negocierile cu AIE: Vom discuta separat cu fiecare partid
- PL pune condiţii: Vom negocia cu PCRM dacă îşi schimbă denumirea şi recunoaşte limba română
- PCRM vrea alegerea şefului statului să aibă loc pe 17 octombrie
- Fiecare cu priorităţile sale! Partidul Liberal vrea Constituţie nouă