5 umanoizi au luat startul în primul "maraton al roboţilor" în Japonia
Cinci roboţi se întrec timp de trei zile într-un maraton de 42 de kilometri. Ei vor străbate de 422 de ori turul de pistă de 100 de metri. Nu li se vor permite staţionări decât atunci când li se vor înlocui bateriile.
Mini-roboţii bipezi au luat startul în primul "maraton al roboţilor" în Japonia, "concurenţii" urmând să parcurgă peste 42 de kilometri în patru zile, în cadrul acestei cursei inedite şi, totodată, distractive.
Aceşti mini-umanoizi, care par mai degrabă nişte jucării, i-au salutat pe cei câţiva spectatori prezenţi la startul care s-a dat la Osaka, înainte de a se lansa pe un circuit de 100 metri, în mijocul unei săli de sport. Ei urmează să efectueze 423 de tururi înainte de a trece linia de sosire, pentru a parcurge asfel distanţa exactă a unei curse obişnuite de maraton: 42,195 km.
Concurenţii, dintre care cel mai mare are o înălţime de 44 cm, ar putea beneficia, totuşi, şi de un ajutor uman, în momentul înlocuirii bateriilor lor sau micro-motoarelor, ori atunci când va fi nevoie să fie ridicaţi, în cazul în care se vor prăbuşi pe pistă.