Lupu îi aşteaptă pe liderii politici la o masă rotundă pentru a discuta despre alegerea şefului statului
Preşedintele interimar, Marian Lupu, îi aşteaptă astăzi pe liderii partidelor parlamentare la o masă rotundă, ca să găsească soluţia pentru alegerea şefului statului. Liberal-democraţii au acceptat invitaţia, la fel şi liberalii. Comuniştii insistă, însă, pe demiterea mai multor demnitari de rang înalt, înainte de a discuta despre preşedinte.
"Salutăm apelul făcut de domnul Lupu de a participa la negocieri pentru identificarea soluţiilor alegerii preşedintelui", a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare PLDM, Valeriu Streleţ.
Mihai Ghimpu nu crede că PCRM este dispus să discute cu AIE. "Să voteze ei candidatura Alianţei, aşa ceva nu o să fie nicodată. Şi ce ne amăgim noi? Nu este clară poziţia lor?Nu vedeţi cum umblă şi tânjeşte după scaunul din prezidiu de acolo ?", i-a întrebat liderul PL, Mihai Ghimpu, pe jurnalişti.
Comuniştii nu au dat un răspuns clar, dacă vor veni la discuţii, dar continuă să pună condiţii. "Ei între ei să se înţeleagă, dar nu să ne invite pe noi şi noi să fim acolo ..., să le turnăm apă minerală. Noi cerem să ne întoarcem la varianta zero, adică demisia conducerii Parlamentului totalmente, demisia Guvernului şi pe urmă noi ne aşezăm la masă, discutăm mai departe cum formăm guvernarea în ţară – atunci o să fie normal", s-a arătat încrezut preşdintele PCRM, Vladimir Voronin.
În adresarea către popor, preşedintele interimar, Marian Lupu, a invitat partidele parlamentare la o masă rotundă preconizată pentru 30 septembrie sau unu octombrie, în care să identifice soluţii privind alegerea preşedintelui. Lupu a mai declarat că este gata să renunţe la funcţia de candidat al Alianţei pentru fotoliul de şef al statului.
Politică
- VEZI cum au reacţionat liderii AIE şi PCRM la propunerea lui Lupu de a iniţia un dialog cu forţele politice
- Ghimpu: Dialogul între AIE şi PCRM înseamnă găsirea soluţiei pentru alegerea preşedintelui
- Comuniştii nu vor participa la masa rotundă convocată de Marian Lupu: "AIE a scuipat pe condiţiile PCRM"
- Saharneanu: Deputații care chiulesc trebuie pedepsiți. Avem destui paraziți. Reidman: "Po morde ne hocesh?" VIDEO