Tiger Woods e forţat să plătească o sumă record în schimbul tăcerii soţiei sale
foto: www.waleg.com
canal tv
Infidelitatea costă cât o tranşă FMI. În urma divorţului, celebrul jucător de golf, Tiger Woods, va trebui să îi plătească 750 de milioane de dolari soţiei sale, fotomodelul suedez Elin Nordegren. În schimb, fosta sa partenera nu va sufla un cuvânt despre nenumăratele escapade ale lui cu diferite femei, spune cotidianul britanic The Sun.
După ce a obţinut o sumă record pentru divorţ, Elin păstrează şi custodia celor doi copii ai cuplului. În plus, Tiger va trebui să se abţină să îşi aducă iubitele în preajma micuţilor. Un prieten al celor doi susţine că "Elin este disperată să-şi protejeze copiii de latura afemeiată a tatălui lor, iar principala temere a lui Tiger este că fosta sa soţie va povesti despre modul în care a inşelat-o, acum, când şi-a reconstruit reputaţia". Celebrul jucător de golf va putea să-şi prezinte iubita copiilor săi doar în cazul în care se va căsători cu aceasta.