Un satelit de 2,5 tone se va prăbuşi pe Pământ în curând, posibil într-o zonă populată
În această toamnă, satelitul astronomic german ROSAT se va prăbuşi necontrolat pe Pământ, scrie Mediafax. Prăbuşirea va avea loc la sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie. Satelitul german ROSAT a fost lansat în 1990, a "murit" în 1998 şi cântăreşte două tone şi jumătate.
Agenţia spaţială germană estimează că acesta are o şansă la 2000 de a lovi o zonă populată - mai mare decât una la 3.200, cât a apreciat NASA pentru UARS, potrivit Daily Mail.
După cum a anunţat agenţia germană, 30 de bucăţi, ce cântăresc în total mai puţin de două tone, vor supravieţui reintrării în atmosferă. Printre resturi pot fi cioburi ascuţite.
Din nou, informaţiile cu privire la locul şi momentul în care satelitul va cădea pe Pământ se pare că sunt insuficiente, însă şansele ca o persoană să fie lovită de vreo bucată din satelit sunt de unu la 14 trilioane.
Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), căzut sâmbătă pe Pământ, au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific, potrivit reprezentanţilor NASA.