Lupu pesimist: Preşedintele interimar nu crede că moldovenii vor călători fără viză în Europa în 2012
Ţările Parteneriatului Estic nu concurează între ele când este vorba despre aderarea la Uniunea Europeană. Este declaraţia preşedintelui interimar, Marian Lupu, care a spus că dacă Ucraina va semna Acordul de Asociere cu UE înaintea Moldovei, aceasta se datorează faptului că a început negocierile mai devreme decât Chişinăul.
Întrebat despre rezultatele summit-ului, care a avut loc în această săptămână la Varşovia, Lupu a mai spus că perspectiva Moldovei de a adera la UE rămâne destul de vagă. Acest fapt se datorează, în primul rând, problemelor pe care le are Uniunea Europeană, dar şi cele care există în Republica Moldova.
Potrivit preşedintelui interimar, ţara noastră are nevoie de cel puţin câţiva ani pentru implementarea reformelor democratice, care sunt încă în fază incipientă.