Prognoza meteo pentru 2 iulie 2010
În această noapte vremea îşi menţine caracterul instabil, doar în nordul Moldovei, unde va ploua şi vor fi descărcări electrice. În rest cerul va fi variabil, iar minimele sunt în creştere. La Briceni vor fi la noapte 16 grade, la Soroca cu un grad mai mult, iar în capitala nordică minima e generoasă: 18 grade Celsius. În centru vom avea 20 de grade, iar în sud termometre vor indica la noapte 21 de grade Celsius.
Ziua de mâine vine cu vreme mai caldă. Ploile se păstrează în nord şi vest şi vor fi însoţite şi de descărcări electrice. În celelalte regiuni cerul se descoperă puţin şi precipitaţiile încetează. Maximele de mâine încep să se apropie de normalele termice pentru această dată. În nord vom avea mâine la prânz 26 de grade, în centru - 28, iar spre sud este şi mai cald. Mercurul urcă aici la 30 de grade Celsius.
În următoarele zile vremea continuă să se încălzească. În această săptămâna, Chişinăul scapă de ploi, însă la începutul săptămânii viitoare acestea revin. Maximele până marţi variază în jurul valorii de 27 de grade, iar minimele vor fi de 17 grade Celsius.
În România, mâine vreme instabilă. Aici se păstrează codul galben de ploi însemnate în jumătatea estică a ţării. Maximele chiar dacă plouă, continuă să crească şi pornesc de la 28 de grade la Braşov şi Cluj şi vor atinge 32 de grade la Timişoara şi în capitală. Pe litoral, la Constanţa vor fi 29 de grade şi un cer variabil, iar la Iaşi aceeaşi temperatură, însă cu vreme mohorâtă.
În Europa vremea se menţine caldă, însă ploile au pus stăpânire nu doar pe estul continentului, dar şi pe capitalele din vest. La Londra şi Paris, vreme mohorâtă. Aici maximele diferă mult de la o regiune la alta. 23 de grade la Londra şi 34 la Paris. În peninsula Iberică găsim cu câteva grade mai puţin. 31 la Madrid şi 30 la Lisabona. În capitala Italiei sunt aşteptate 27 de grade şi un cer variabil, iar în nord, la Oslo aceeaşi temperatură de astăzi, 24 de grade Celsius. În est, la Istanbul: ploi şi 28 de grade.
În partea europeană a Rusiei temperaturile scad uşor. La Murmansk sunt aşteptate doar 9 grade, la Sankt Petersburg şi Moscova, 22 şi respectiv 28 de grade, iar la Samara chiar 30 de grade Celsius.
Zona asiatică a Rusiei are parte de ploi, excepţie făcând vestul regiunii. La Ekaterinburg 25 de grade vor fi, iar la Irkutsk şi Vladivostok câte 20 de grade Celsius.