VEZI aici cum arată tânărul care a furat 40.000 de lei şi este căutat de poliţie
Un tânăr a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui cazinou, din Capitală, în momentul în care a deteriorat lacătul unui dulap şi a furat o geantă. În poşetă erau acte de identitate şi 40 de mii de lei.
Incidentul a avut loc în noaptea de 2 octombrie. Bărbatul a profitat de momentul în care administratoarea cazinoului a intrat în altă cameră, iar după ce a săvârşit jaful a fugit.
Poliţia municipiului Chişinău solicită informaţii adăugătoare despre bărbatul care apare în imagini. Potrivit oamenilor legii, acesta are între 25 şi 28 de ani, înălţimea de 180-185 cm, părul deschis la culoare, tuns scurt. Poliţiştii presupun că tânărul ar activa în calitate de taximetrist.
În cazul în care cineva îl recunoaşte din imagini este rugat să contacteze poliţia la următoarele numere de telefon: 27-22-57 / 0794-11-815 sau la serviciul specializat 902.