Baschetbalistul Tony Parker va juca pentru ASVEL Villeurbanne, echipă la care este şi acţionar
Tony Parker se întoarce acasă. După un deceniu petrecut în Statele Unite, starul din NBA a decis să revină în Franţa şi a semnat deja un contract cu ASVEL Villeurbanne, la care este şi acţionar. Asta în timp ce startul noului sezon NBA este sub semnul întrebării, din cauza grevei jucătorilor.
Starul va avea un salariu simbolic de două mii de euro pe lună. "Cred că va fi o experienţă minunată. Mă bucur să fiu în Franţa, înapoi acasă", a spus baschetbalistul.
Noul club al lui Parker, ASVEL Villeurbanne, a câştigat de 17 ori titlul de Campioana a Franţei la Baschet, ultima oară în 2009. Baschetbalistul a mai evoluat pentru Paris BR, înainte de a semna cu San Antonio Spurs, formaţie alături de care a câştigat trei ineluri de campion în 2003, 2005 şi 2007. Iar recent, Tony Parker în vârstă de 29 de ani a ajutat naţionala din Hexagon să se califice la Jocurile Olimpice din 2012, după ce Franţa a terminat pe locul secund Campionatul European din Lituania, fiind învinsă în finală de Spania.