VEZI cum se face "agroturismul" la Butuceni
Cu toţii am auzit termenul „agroturism”, dar puţini sunt cei care pot vorbi despre aceasta din proprie experienţă. Astăzi împreună cu echipa emisiunii "Stil de viaţă" vom vizita cea mai populară zonă din Moldova la capitolul "agroturism", şi anume complexul Orheiul Vechi.
Am găsit imediat agropensiunea din Butuceni a gazdei noastre Anatolie Butnaru. Un gard de piatră pe cinste, după care se zăreşte un şir de acareturi bine îngrijite. Aproape că nu-ţi vine să crezi că această gospodărie solidă a început de la câteva pietre pe care gospodarul le-a pus în mijlocul ogrăzii fără vreun scop utilitar, doar ca să bucure privirea cu frumuseţea formelor.
Anatolie şi-a pornit afacerea acum patru ani după ce a călătorit un timp prin România, unde poposea prin sate mici şi era primit cu ospitalitate ţărănească simplă, dar sinceră. După ce străbate distanţe mari pe drumuri necunoscute, omul ar vrea să facă din când în când să facă un duş, să mănânce ceva gustos, să înnopteze într-un pat confortabil. Şi uite că iese fumul din hogeag, aromele diferitelor gustoşenii se plimbă, ademenitoare, prin aer. Aşa a fost primit în satele don România, aşa şi-a pus în gând să facă la Butuceni.
Acum în locul celor câtorva pietre se află o pensiune bine amenajată, în care snopii glamurizaţi de porumb şi uneltele casnice vechi, aproape mitologice, despre care puţini mai ţin minte la ce ar putea folosi, convieţuiesc în pace şi armonie cu o plasmă enormă, un radiotelefon, un laptop, o piscină modernă şi un WC urban.
Visul lui Anatolie este să înfiinţeze o Casă a Meşteşugurilor, în care să se reunească şi să renască toate îndeletnicirile folositoare ale strămoşilor noştri.
"Nici nu pot să-i spun că e colecţie ci o pasiune, tot ce întâlnim în cale şi prezintă o valoare care a fost în trecut, anume funcţională, colecţionez lucrurile care au un sens. Asta e o colecţie de tălănci, care se legau la gât la oaie, cal, vacă", povesteşte Anatolie.
Piesa de rezistenţă şi principalul prilej de mândrie din Casa cea Mare a lui Anatol este un război de ţesut din bătrâni, care a fost restabilit minuţios, bucată cu bucată.
"Acest, se numea în trecut război, nu ştiu de ce, dar acest trunk era întrebuinţat pentru covoare. Istoria foarte interesantă. Eu vin de la nordul Moldovei. 30 de ani ân urmă cred căs-a ţesut ultima dată. Acum nu găseşti. Era o mitologie, un obicei, de a termina de ţesut covorul, nu se lăsa la jumătate. Dacă bărbatul se supăra pe femeie, cea mai rea pedeapsă, o ameninţa că-i taie urzeala", a adăugat el.
Gospodarul ar vrea ca toate uneltele casnice ţărăneşti din vechime pe care cu dragoste le adună să nu-i transforme casa într-un muzeu lipsit de viaţă, ci ca fiecare vizitator să poată să încerce să facă o oală, să cioplească ceva din lemn sau să ţese un covoraş.
"După asta ne-am apucat şi am făcut covorul. Am plătit la 4 femei care au urzit, au ţesut în 3 săptămâni. Şi bucata asta de covor neterminată m-a costat de câteva ori mai mult decât un covor nou", îşi aminteşte Anatolie.
Butucenii mai sunt şi locul în care poţi consuma bucate incredibil de gustoase din repertoriul bucătăriei naţionale. Legumele culese din grădina din preajmă, plăcintele aburinde scoase din cuptor, murăturile de casă pe care poţi să le alegi singur în beci.
Stăpânului pensiunii termenul de „fudulie” nu-i pare depreciativ, ci sinonim cu mândria. E normal să te fuduleşti cu ceea ce ai, cu gospodăria şi casa ta, cu aptitudinea ta de a gospodări. Fudulia e pentru el un element al culturii naţionale şi un stimulent pentru dezvoltare. În opinia lui Anatolie noi suntem generoşi şi ospitalieri, dar problema noastră constă în incapacitatea de a face din aceste calităţi un brand care ar atrage spre noi tot mai multă lume.
La Butuceni am auzit o istorisire despre o turistă englezoaică. A venit în sat, s-a căţărat pe stânci, s-a pătruns de spiritul istoriei, a pescuit, a gustat roşii din grădină, apoi mămăligă, sarmale şi alte delicatese locale. A băut vin de casă şi a întrebat: „De ce vă tot plângeţi de viaţă grea? Doar aveţi de toate!”
- Sfârşitul verii vine cu reduceri de 20% pentru o vacanţă la mare
- Agenţiile de turism vin cu oferte generoase şi cu reduceri de până la 50%
- De Ziua Independenţei va fi organizat Târgul de turism „Descoperă Moldova”
- Vor să promoveze turismul în Moldova, dar nu au bani
- Pregătirile de Ziua Vinului sunt în toi. Filat va fi gazda evenimentului