VEZI ce incidente au avut loc la inaugurarea stadionului din Kiev, unde va avea loc finala EURO 2012
Inaugurare cu perireţii a stadionului olimpic din Kiev! Spectacol de lumini şi culoare, proteste cu femei pe jumătate goale, focuri de artificii care au aprins o parte din recuzita de scenă şi fluierături adresate preşedintelei Ucrainei Victor Ianukovici, acestea au fost ingredientele de la inaugurarea stadionului unde va avea loc finala EURO 2012.
Aproximativ 60 de mii de oameni au asistat la ceremonie de deschidere a stadionului care a costat peste 600 de milioane de euro. Festivitatea a fost întreruptă de câteva femei, care au protestat pe jumătate goale împotriva Campionatului European.
Ceremonia a fost un spectacol de lumină şi culoare, cu un uriaş foc de artificii. Cap de afiş a fost artista Shakira, care a susţinut un concert în faţa celor prezenţi.
Însă nu totul a mers conform planului, focurile de artificii care au aprins o parte din recuzita de scenă au dus la evacuarea a două sectoare centrale. Numai după ce personalul stadionului a stins flăcările, spectatorii s-au putut întoarce la locurile lor, bucurându-se de restul spectacolului.
Deasemenea, preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, prezent şi el la ceremonia, a fost huiduit minute în şir de spectatorii prezenţi pe Olimpiiskii.
Reconstruirea stadionul Olimpiiskii din Kiev a început în anul 2008 şi a suferit numeroase amânări şi întârzieri. Pe lângă finala EURO 2012, uriaşa arenă va fi locul de desfăşurare a trei meciuri din grupe şi a uneia dintre sferturile de finală.